Ambalajul este primul contact al clientului tău cu produsele pe care le comercializezi. El nu mai reprezintă, de mult, doar un simplu mod de împachetare pentru mărfuri, , constituindu-se în, chiar imaginea unei companii, în calitatea și angajamentul celui care îl folosește.
Azi, mai mult de jumătate din bunurile produse din întreaga lume, sunt ambalate și livrate în cutii din carton ondulat. Prima asociere pe care o faci chiar tu, atunci când te gândești la ambalare, este cu o cutie din carton, devenită modalitatea consacrată de protecție, transport și depozitare pentru mărfurile de pretutindeni.
Cutiile sunt confecționate din carton ondulat, un produs apărut în secolul XIX, ca urmare a creșterii și dezvoltării industriei de larg consum. Astfel, producerea de hârtie și carton ondulat, a ajuns să se impună în industria ambalajelor.
Pun pariu că nu faci nici o legătură între o palarie și cartonul ondulat. Asta pentru că puțini știu că acesta a fost produs cu un cu totul alt scop, decât cel pentru care este folosit azi, acela al întăririi vârfului pălăriilor. În ziua de azi, cartonul ondulat este omniprezent în viețile noastre, ceea ce ne face să ne gândim că el există dintotdeauna. Cu toate acestea, cartonul are o istorie recentă, apărând de abia la jumătatea secolului XIX, mai precis în anul 1856, în Anglia. Părinții cartonului, așa cum îl cunoaștem noi azi, sunt Edward G. Healy și Edward E. Allen, cei care au patentat procesul de producere al cartonului sau hârtie ondulate. Aceștia au pus în practică un proces mecanic, de trecere al hârtiei prin două prese canelate, care i-au dat forma ondulată, de aici și numele de carton ondulat. Materialul rezultat a fost folosit în industria modei, pentru a rigidiza partea cilindrică a pălariilor care erau confecționate în acea perioadă, făcându-le astfel, mai ușor de purtat și mai durabile.
De abia după 20 de ani, hârtia ondulată a început să fie folosită în scopul pentru care este produsă în epoca contemporană – protecția și transportul bunurilor de larg consum.
De data aceasta te voi duce în America, unde Albert L. Jones, a obținut permisiunea de a folosi cartonul ondulat pentru ambalarea sticlelor și a lămpilor de kerosen, dându-i utilitatea de ambalaj. Astfel cartonul ondulat a căpătat popularitate, datorită avantajelor sale – hârtia ondulată proteja marfurile mult mai bine decât materialele textile, care erau folosite pentru transportarea produselor în siguranță. Pe lângă materiale textile, în acele vremuri se folosea rumeguș, care era pus în interiorul cutiilor pentru umplerea spațiului și fixarea obiectelor. Cartonul a declasat rumegușul pentru ca era mult mai igienic, fiind nu doar un produs mai curat, dar și mai eficient.
Tot America mai pune o cărămidă în isotria cartoului, unde Oliver Long, aduce îmbunătățiri în brevetul lui Jones, în 1874, adăugând două fâșii de hârtie, peste hârtia ondulată, formând practic un sendviș. A rezultat astfel, un produs cu flexibilitate sporită, mult mai bun pentru amortizarea șocurilor în timpul transportului și mult mai rezistent, cartonul ondulat își păstra forma și proprietățile chiar daca suferea acțiuni mecanice. Anul 1874 marchează deci, nașterea cartonului ondulat așa cum îl cunoaștem noi azi. Mai durează totuși câțiva ani până când producerea și utilizarea cartonului ondulat să atingă potențialul maxim.
Sărim acum la anul 1894, când Henry Norris și Robert Thompson reușesc să producă primele cutii din carton ondulat, ei inventează primul mecanism de ondulare al hârtiei, cu funcționare continuă, concepând astfel o linie de producție.
În 1895 invenția celor doi va fi vândută către Wells, Fargo & Co, o instituție financiarăextrem de populară, ce avea ca obiect de activitate servicii bancare și de curierat. Va mai dura totuși puțin, până când, ambalajele din carton ondulat vor ajunge să câștige supremația. Deși avantajele cutiilor din carton erau evidente – erau mult mai ieftine și mai ușoare decât soluțiile alternative realizate din lemn – cutiile din micro-ondul nu reușesc să câștige încrederea celor de la Wells Fargo, care continuă să folosească în paralel cutii din lemn. În cele din urmă, cutiile din carton câștigă popularitate, dovedindu-și robustețea și rezistența în timpul transportului prin curierat.
Conceptul producerii cu funcționare continuă se va extinde, iar la începutul secolului XX se construiesc primele mașini care produc carton ondulat, dezvoltându-se o industrie a celulozei și a prelucrării hârtiei. Această industrie a ambalajelor capătă anvergură în SUA, apoi cucerește Europa, tări precum Anglia, Franța sau Germania, ajungând mari producatori și consumatori de cutii din carton.
Folosirea cutiilor din carton s-a extins, utilizarea lor în diverse domenii demonstrând că acestea sunt un ambalaj de top: cântăresc puțin – se pot adapta diverselor nevoi – au cost de producție mic – sunt rezistente – protejează foarte bine mărfurile deoarece absorb șocurile.
În România, prima mașină de producție carton este pusă în funcțiune la Ghimbav, un oraș din Depresiunea Brașovului, în anul 1956.
În ziua de azi alegerea cutiei din carton ondulat, ca soluție de ambalare, nu mai miră pe nimeni, popularitatea acestui produs crescând de-a lungul anilor.
Cutia din carton înglobează întreaga esență a industriei de ambalare, traducându-se prin durabilitate, încredere și eficientă.
Industria ambalajelor din carton este reprezentată azi de Federația Europeana a Producătorilor de Carton Ondulat, cunoscută ca FEFCO (The European Federation of Corrugated Board Manufacturers), o organizație non-profit născută în 1952, care îi protejează interesele și care a realizat o clasificare recunoscută la nivel mondial pentru tipurile de ambalaje produse din carton. Această organizație a generat clasificare cutiilor, facilitând identificare lor.
***
Creșterea uimitoare a comerțului online face ca industria ambalajelor să devină esențială, atât pentru companiile care își comercializează produsele online, cât și pentru clientul final.
Piața globală a ambalajelor destinate comertului electronic a fost estimată la aproximativ 30 miliarde de dolari în anul 2022, cu o previzionare de creștere de până la 50%, până în 2026.
Concurența în industria ambalajelor este mare, iar comercianții trebuie să găsească formula pentru a satisface chiar și cei mai pretențioși clienți. Acest lucru înseamnă investiții în produse inovatoare și tehnologie care să le asigure un flux intern optim, dar și în furnizori de încredere, care să fie capabili să le deservească nevoile imediate. Cu un mediu concurențial tot mai accentuat, brandurile trebuie să acorde o atenție sporită modului în care ambalează produsele, astfel încât să se adapteze nevoilor și cerințelor avatarului de client online, care își dorește încredere și eficientă. Nu e de mirare astfel, de ce cutia din carton ondulat își păstrează popularitatea, rămânând de departe cel mai folosit produs de ambalare din întreaga lume. Utilizarea cutiei din carton își va păstra poziția de lider, cu atât mai mult cu cât întreaga lume își îndreaptă atenția către soluții de ambalare prietenoase cu mediul înconjurător, care să aibă un impact ecologic cât mai mic, iar cartonul este un produs reciclabil 100%.
- cumpara cutii de carton de la https://www.cartonescu.ro/
Concluzie!
Acum gandește-te dacă tu ai admirat vreodată cutia telefonului mobil proaspăt achiziționat sau cutia unei bijuterii primate cadou. Este absolut normal să fi făcut asta măcar o data în viată, deoarece cutiile sunt cele mai admirate ambalaje și poate ambalajele în care se investește cel mai mult marketing. Cartonul, ca materie primă, este atât de ușor folosit, încât azi, prin tehnologii de prelucrare, poate să ia orice formă și dimenisiune. De altfel, majoritatea producatorilor și-a schimbat strategia, alegând să producă cutii la cerere, în funcție de nevoile clienților, pe dimensiunile și caracteristicile de care aceștia au nevoie.
Te încurajez să alegi cutia din carton pentru transportul produselor tale. Alege cutii de calitate, întreabă furnizorul tău ce tip de cutie ți se potrivește, poate ai nevoie de o cutie clasică, pentru transportul produselor prin curier, sau de o cutie autoformată, care este mult mai elegantă, având clapele laterale și capacul de închidere deja marcate, sau poate .vrei cutii speciale, atipice ori cutii personlizate cu identitatea ta de brand. Orice ai alege, nu uita, utilizarea unei cutii din carton este limitată doar de imaginația noastră !
sursa
:: بازدید از این مطلب : 95
|
امتیاز مطلب : 0
|
تعداد امتیازدهندگان : 0
|
مجموع امتیاز : 0